Blestemat fie acel ceai, mi-a luat mințile încă de la prima înghițitură.
Cred că era prea fierbinte, parcă m-a și ars puțin la limbă. Așa mi-a trebuit!
Ne sorbeam unul pe celălalt din priviri în timp ce sorbeam din acel ceai.
Diferența o făceau doar simțurile. Eu simțită, el nesimțit... Înghițeam în sec
uneori, ceaiul era fierbinte și ochii lui erau prea sinceri, privirea-i era
prea pătrunzătoare – atât de pătrunzătoare, încât puteam să simt cum mișcă
fecare milimetru pătrat sub pielea mea.
Cred că eram inconștientă. Poate că încă sunt. E un sentiment atât de
plăcut. E ca o cădere în gol în mijlocul unei nopți neliniștite – simți că te
trage ceva în jos și tresari, dar eu nu tresar, nici măcar nu-s trasă în jos.
Eu sunt trasă în toate direcțiile, sunt trasă de dorințe.
Binecuvântat fie acel ceai pentru cum mi-a luat mințile! Vreau să-l mai
gust în timp ce mă scufund în ochii tăi, în timp ce te sorb din priviri, în
timp ce mă sorbi din priviri. Vreau să te gust în timp ce ne contopim!
No comments:
Post a Comment