rece vin cald

Apune

Parcă simt că e cald

Vânt și piele de găină

E rece de când tu ai plecat

Și-afară și-n mine

Vinul alunecă

E urmă de buze pe pahar

De soare

De tine

Nu mai sunt urme

E caldă

Mă arde

Iubirea

Despre Fata Melc

                Are o legătură specială cu melcii. Am fost șocată de-a dreptul când am aflat acest lucru. Vorbea cu ei, dar eu nu o credeam. Făcea mișto de mine – ziceam. Râdeam de ea, râdeam de melci. O prostie!

                A plouat azi. E atât de greu aerul, parcă ai respira bolovani. Inspir – cad bolovanii în plămâni și mă trag în jos; expir – se transformă în baloane cu aer cald în momentul în care ies din nări și se înalță ușor. Nu mă uit prea lung după ei, sunt melci pe jos și nu vreau să îi zdrobesc. Când calci pe ei și îți dai seama de ceea ce ai făcut e deja prea târziu. E târziu pentru ei, e târziu pentru tine. Știi că urmează acel scrâșnet pe care îl simți și-n creier urmat de ridicarea piciorului cu o viteză controlată doar ca să nu simți cleiul ce parcă-ți trage pasul înapoi. E târziu oricum. E târziu pentru melc, e târziu pentru tine.

                A plouat azi și trotuarul era ud. Melcii erau bucuroși. I-am numărat; erau vreo optișpe. Atâția am reușit să observ și i-am numărat doar ca să îi pot spune și ei că optișpe melci o salută cu drag. Probabil ar și îmbrățișa-o cleios, dar asta nu mi-au spus-o. Cred că se simt complexați de felul lor de-a fi. Le-o fi greu să se accepte așa cum sunt, deși ar trebui – au o viață scurtă și.... mizerabilă.

                În fine, o salutau melcii cu atâta entuziasm. Acum o cred! Domn’le, ea chiar are o legătură specială cu melcii... și melcii cu ea. 

Rooibos

Blestemat fie acel ceai, mi-a luat mințile încă de la prima înghițitură. Cred că era prea fierbinte, parcă m-a și ars puțin la limbă. Așa mi-a trebuit!

Ne sorbeam unul pe celălalt din priviri în timp ce sorbeam din acel ceai. Diferența o făceau doar simțurile. Eu simțită, el nesimțit... Înghițeam în sec uneori, ceaiul era fierbinte și ochii lui erau prea sinceri, privirea-i era prea pătrunzătoare – atât de pătrunzătoare, încât puteam să simt cum mișcă fecare milimetru pătrat sub pielea mea.

Cred că eram inconștientă. Poate că încă sunt. E un sentiment atât de plăcut. E ca o cădere în gol în mijlocul unei nopți neliniștite – simți că te trage ceva în jos și tresari, dar eu nu tresar, nici măcar nu-s trasă în jos. Eu sunt trasă în toate direcțiile, sunt trasă de dorințe.

Binecuvântat fie acel ceai pentru cum mi-a luat mințile! Vreau să-l mai gust în timp ce mă scufund în ochii tăi, în timp ce te sorb din priviri, în timp ce mă sorbi din priviri. Vreau să te gust în timp ce ne contopim!

Budapesta

Nu am nimic aici. Totuși, simt că am totul.
Inspir, exprir... Mă bate vântul pe malul râului
prin mulțimea în care nu-mi am locul...

Simt că zbor când defapt plutesc.
Mă umple acest oraș cu iluzii.
Îl urăsc pe atât de mult cât îl iubesc!

Tac. Mi-e dor de casă!
Rămân. Mai stau. N-aș pleca, dar aș pleca.
E ceva... Ceva tot nu mă lasă...

E pașnic. E dușmănos.
O plăcere nevinovată.
Zâmbesc - doare până în os.


E doar un morman nevinovat de gânduri trezite de acest minunat oraș captivant, dar cumva totuși pasiv. Un oraș care te învață că poți urî și iubi în același timp.