Budapesta

Nu am nimic aici. Totuși, simt că am totul.
Inspir, exprir... Mă bate vântul pe malul râului
prin mulțimea în care nu-mi am locul...

Simt că zbor când defapt plutesc.
Mă umple acest oraș cu iluzii.
Îl urăsc pe atât de mult cât îl iubesc!

Tac. Mi-e dor de casă!
Rămân. Mai stau. N-aș pleca, dar aș pleca.
E ceva... Ceva tot nu mă lasă...

E pașnic. E dușmănos.
O plăcere nevinovată.
Zâmbesc - doare până în os.


E doar un morman nevinovat de gânduri trezite de acest minunat oraș captivant, dar cumva totuși pasiv. Un oraș care te învață că poți urî și iubi în același timp.